
(VIDEO) Ion Ceban acuză PAS de „metode de răket” și intimidare politică: „Nu distrugeți oameni, familii și democrația din țară”
Liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, acuză Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) de abuzuri, presiuni asupra primarilor, agenților economici și membrilor MAN, folosind metode care, potrivit lui, nu au nimic în comun cu valorile europene. Mesajul a fost transmis într-un video publicat pe rețelele sociale.
„Celor din PAS le spun să nu se ocupe de ‘răket’. Ați văzut cum diferiți exponenți, în special conducerea PAS, ‘încordează’ primarii și îi forțează să treacă la ei sau să voteze cu ei. Același lucru se întâmplă și cu reprezentanții MAN în teritoriu, care sunt constrânși să renunțe la activitate sau să migreze către alte partide”, a declarat Ceban.
Potrivit liderului MAN, presiunile nu se limitează doar la nivel politic, ci vizează și mediul de afaceri: „Agenții economici sunt somați, li se spune că va veni FISC, ANSA, pompierii să-i controleze și să le blocheze activitatea dacă vor continua să colaboreze cu MAN.”
Ion Ceban susține că actuala guvernare își pierde legitimitatea și mandatul, cerând cetățenilor să nu se lase intimidați: „Această putere nu este veșnică, este pe final de mandat. Fac apel către toată lumea – nu vă mai temeți de acești ipocriți. Datoria noastră este să scăpăm de acești incompetenți și iresponsabili care, sub lozinca pro-europeană, fac acțiuni anti-europene.”
În încheiere, liderul MAN a adresat un mesaj direct celor aflați la putere: „Vă chem să vă luați labele murdare și să fiți, în primul rând, oameni. Nu distrugeți oameni, familii, businessuri, democrația, libera alegere, gândirea și nu distrugeți țara, în general. La televizor vorbiți despre valori europene, dar în realitate procedați total antieuropean și mișelește.”