(VIDEO) Ion Ceban, mesaj către adversarii politici: „Haideți să unim în jurul soluțiilor societatea, dar să nu facem dezbinări. Acum în Chișinău avem de rezolvat mii de probleme”
Concurenții electorali sunt atât de slabi și lipsiți de viziuni, încât nu fac altceva decât să continue campania de denigrare a echipei MAN. Este declarația liderului formațiunii, Ion Ceban, care susține că Partidul MAN, în continuare, monitorizează activitatea candidaților și își va apăra drepturile, pe căi legale, în instanță și în organizații internaționale.
”Urmărim la această etapă cum în continuare are loc o campanie de denigrare a mea și a echipei MAN. Oamenii sunt atât de slabi, încât altceva nu au ce propune. Sunt peste 50 de actori politici înscriși în această cursă. Fiecare nu vine să prezinte ce va face, ci îmi acordă atenție mie, echipei MAN. Vă mulțumim pentru publicitate, noi nu v-am comandat așa ceva și vă rugăm să vă concentrați pe programele și soluțiile pe care vi le propuneți. Fiecare este gata să promită orice. În această săptămână nu mă miră nimic, poate fi orice inițiativă. Am văzut că unii construiesc metrou, unii navighează pe Bîc, am înțeles că în curând vom zbura în Cosmos de la Botanica. Haideți să fixăm obiectivele realiste. Nu mai înțelegi cine este ONG, mass-media, partid, candidat, cine este candidat la primar cine este guvernarea. S-au amestecat toate lucrurile. Regretabil este faptul că aceste lucruri s-au pornit împotriva noastră”, a declarat Ion Ceban.
Președintele MAN susține că echipa sa nu are timp de lupte sterile cu politicienii, ci se implică activ în discuții directe cu locuitorii Capitalei.
”Vreau să mulțumesc colegilor, locuitorilor, deoarece zilnic avem zeci și chiar sute de întâlniri în diverse colective, adrese, atât în oraș, cât și în suburbii. Au mai rămas cinci zile de campanie, așa cum am promis această campanie o desfășurăm cu locuitorii, venim cu propuneri, discutăm, fixăm obiective pe termen lung și scurt”, a mai adăugat Ion Ceban
În acest context, liderul MAN a făcut și un apel prin care cheamă clasa politică să unească societatea în jurul unor soluții, nu dezbinări.
”Noi avem o relație cu locuitorii Capitalei, oamenii au nevoie de liniște, de pace, de înțelegere, nu au nevoie de dezbinare. Acesta ar fi mesajul pentru politicieni de orice profil, de la stânga la dreapta. Haideți să unim societatea în jurul soluții să nu facem dezbinări de orice gen, acum avem de rezolvat mii de probleme și suntem gata să punem umărul. Haideți să face și dvs. acest efort, trebuie să găsim înțelegere să discutăm asupra acestor soluții, să nu dezbinăm locuitorii și așa în regiune sunt multe lucruri negative. Oamenii vor să trăiască acasă, aici, acum, bine și de datoria noastră este să asigurăm ca acest lucru să se întâmple. Să dăm oamenilor speranță”, a precizat Ion Ceban.