(VIDEO) Ion Ceban, spot electoral alături de Eugen Doga și Vasile Advahov: Chișinăul păstrează istoriile și numele oamenilor de care suntem mândri
Candidatul MAN, Ion Ceban, a realizat un spot electoral, în care apare alături de compozitorul Eugen Doga Vasile Advahov, conducătorul Orchestrei municipale de muzică populară. Asta după ce, acum câteva zile, Ceban postase o poză în care apar cei trei la o masă în centrul capitalei.
„Priviți cum orașul nostru drag, Chișinăul se schimbă pe zi ce trece. Capitala reînvie, Strada Pietonală „Eugen Doga” a devenit un centru de atracție pentru locuitorii și oaspeții orașului. Pentru asta, a fost nevoie să reabilităm trotuarul, să instalăm mobilier urban și să organizăm periodic evenimente și concerte. Acum, oamenii vin aici să se plimbe, să asculte muzică și să se vadă cu cei dragi. Am readus la viață această zonă din centrul istoric. În opinia mea, Chișinăul este un oraș al generațiilor, un aspect care-i dă valoare. Orașul păstrează istoriile și numele oamenilor de care suntem mândri, dar totodată ne îndeamnă spre proiecte inovatoare. Chișinăul se tranformă într-un oraș cu o atmosferă deosebită, într-un oraș viu și creativ, în care vrei să lucrezi, să te recreezi, să trăiești. Împreună transformăm Chișinăul într-un oraș din care nu vrei să pleci”, spune Ion Ceban în clipul video.