(VIDEO) Ion Purice, PL: „Nu irosiți votul pentru niște actori politici care sunt dirijați de alte persoane”

Redacția Liber TV

„Nu irosiți votul pentru niște actori politici care sunt dirijați de alte persoane”. Este îndemnul candidatului PL la funcția de primar al mun. Chișinău, Ion Purice, care a făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, bilanțul campaniei electorale. Ion Purice a declarat că pe toată perioada campaniei electorală a avut întrevederi cu mai mulți cetățeni.

„În primul rând vreau să mulțumesc celor care cu care am interacționat, am discutat, ne-am întâlnit. Am avut discuții productive, iar în același timp, la data de 5 noiembrie doresc să faceți o alegere corectă, să analizați cine sunt cei mai buni candidați, să nu irosiți votul dumneavoastră pentru cineva care de fapt sunt mai degrabă niște actori politici care sunt dirijați de alte persoane. Un exemplu în acest sens este Ion Ceban, un cameleon politic, care s-a perindat la PCRM, la socialiști, iar acum se declară pro european. Un alt personaj care a făcut tandem cu Ceban este Victor Chironda”, a declarat Ion Purice.

Potrivit lui Ion Purice, și Victor Chironda a migrat de la un partid la altul.

„El a fost membru al Partidului Liberal, apoi a plecat la Partidul Liberal Reformator, cei care au trădat Partidul Liberal. A părăsit PLR și s-a înrolat în echipa PPEM. Apoi a candidat în calitate de primar din partea F9, adică Forța Nouă. Astăzi îl vedem că este candidat din partea Platformei DA. Cum se numește așa carieră? Oare nu este vorba de un trădător”, a mai declarat Ion Purice.

La rândul său, Mihai Ghimpu a declarat că astăzia cetățenii au posibilitate să aleagă primarul, iar această alegere poate influența viitorul.

„Aceste alegeri nu sunt doar pentru alegerea unui primar. Rezultatul acestor alegeri va influența în mod direct și rezultatul alegerilor prezidențiale și parlamentare. Eu cred că ajunge să stăm pe loc sau să dăm un pas înapoi. Trebuie să mergem doar înainte”, a conchis Ghimbu.

Ion Purice s-a născut pe 24 aprilie 1987. Anterior, Ion Purice a anunțat derularea programului „Curtea noastră”, care presupune reabilitarea și amenajarea trotuarelor din fața curților blocurilor locative, cu amplasarea terenurilor de joacă pentru copii. La fel, a promis angajarea în cadrul Primăriei Chișinău  și în cadrul instituțiilor subordonate doar în condițiile cunoașterii și vorbirii obligatorii a limbii române, indiferent de etnie. El a mai spus că va relua proiectele ex-primarului Chirtoacă de termoizolare a școlilor, grădinițelor, spitalelor etc., că va dezvolta în suburbii infrastructura.