(VIDEO) Licitația de la Aeroport, sub riscul anulării. Amendamentul lui Radu Marian cu privire la aeroportul din Chișinău, declarat neconstituțional
Amendamentul elaborat de deputatul PAS Radu Marian, prin care a fost extins termenul contractului de închiriere a spațiilor comerciale la Aeroportul Internațional Chișinău de la 3 la 5 ani, a fost declarat neconstituțional. Decizia a fost pronunțată joi, 20 iuni, de Curtea Constituțională, în urma unei sesizări depuse de un grup de deputați socialiști, notează Ziua.md.
Parlamentarii au contestat faptul că amendamentul din luna mai a fost votat în grabă, cu încălcarea normelor legale și fără a fi supus consultărilor.
„Se declară neconstituționale articolele 13, aliniatele 4 cu indicele 1 și 4 cu indicele 2. Și punctul 26 cu indicele 1 la anexa la legea cu numărul 121 din 4 mai 2024 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice”, se arată în decizia Curții Constituționale.
Respectivul amendament a fost propus de deputatul PAS, șeful Comisiei pentru economie, Radu Marian. Inițial, proiectul a fost promovat ca o soluție pentru a împiedica privatizarea aeroportului, în amendament fiind prevăzut că aerogara intră în lista bunurilor nepasibile privatizării. Ulterior, însă, Marian a recunoscut că documentul are legătură directă cu licitația privind închirierea spațiilor comerciale. Mai exact, el a confirmat că intenția reală vizează extinderea termenului contractului cu viitorul beneficiar de la 3 la 5 ani.