(VIDEO) Lilian Carp, PAS: „Chișinăul are nevoie de școli și grădinițe în care să crească campioni în toate domeniile”

Ala Găină

„Educația crește campioni – Chișinăul are nevoie de școli și grădinițe în care să crească campioni în toate domeniile”. O spune candidatul PAS la alegerile locale din Chișinău, Lilian Carp, care a făcut un live alături de Anastasia Chiperi și Andrei Chiperi, antrenori și pedagogi care au educat generații de campioni și campioane la lupte libere. 
„Sistemul educațional din Chișinău trebuie să aparțină pedagogilor, copiilor, părinților. Să creăm condiții pentru fiecare din ei, ca să asigurăm calitate în învățământ. Noi trebuie să creăm condiții, ca Republica Moldova să crească campioni, în sport, în chimie, în fizică, în istorie – școala e fundamentul societății noastre și noi ne dorim să construim un Chișinău care pune educația pe primul plan”, spune Lilian Carp.