(VIDEO) Maia Sandu a promulgat legea votului prin corespondență, deși spunea că va aștepta avizul Comisiei de la Veneția

Adrian Sirbu

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a promulgat legea privind implementarea parțială a votului prin corespondență. Astfel, cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Statele Unite ale Americii, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda și Islanda vor putea vota prin corespondență la apropiatele alegeri prezidențiale și la referendumul constituțional republican planificate pentru 20 octombrie.

Proiectul de lege privind implementarea parțială a votului prin corespondență a fost adoptat în lectură finală de legislatorii partidului de guvernământ PAS la 26 aprilie curent. De la prima la a doua lectură, numărul țărilor eligibile s-a mărit, de la două la șase, inițial fiind vorba doar de SUA și Canada.

Acum câteva zile însă, Maia Sandu declara, în cadrul interviului cu jurnalistul Iurie Dudi, că după votul în Parlament, legea urmează să fie trimisă Comisiei de la Veneția pentru avizare, lucru care nu s-a mai întâmplat.

„Și după ce legea va fi adoptată de parlament, aceasta va fi trimisă Comisiei de la Veneția. Și vom vedea ce are de spus Comisia de la Veneția despre această lege”, a spus Maia Sandu.

Potrivit autorităților, votul prin corespondență va facilita participarea cetățenilor moldoveni din diasporă la alegeri, în special în țările unde distanța între secțiile de votare este mare. Opoziția parlamentară a criticat inițiativa spunând, între altele, că aceasta ar favoriza alegătorii din anumite țări.