(VIDEO) Maia Sandu, apel către moldovenii cu cetățenie europeană: „Pe 9 iunie mergeți la vot pentru a decide componența următorului Parlament European”
Șefa statului Maia Sandu a îndemnat cetățenii Republicii Moldova, care au și cetățenie europeană, să participe la alegerile europarlamentare care vor avea loc în perioada 6-9 iunie curent.
„Dragi moldoveni, mă adresez celor care au deja cetățenie europeană, fie că au pașaport românesc, bulgar, italian, francez sau al altui stat al Uniunii Europene. În perioada 6-9 iunie au loc alegeri europarlamentare, iar votul moldovenilor pentru un Parlament European care susține aderarea Republicii Moldova la UE este important pentru întreaga țară.
Pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie, în Republica Moldova vor fi deschise 52 de secții de votare, dintre care 28 de secții în zona Centru (13 secții în Chișinău), 17 secții de votare în zona de nord și 7 în sudul Republicii Moldova.