(VIDEO) Marina Tauber, reținută pe Aeroportul Internațional Chișinău, în timp ce urma să zboare în Israel

Ala Găină

Deputata Partidului Șor, Marina Tauber a fost reținută la Aeroportul Internațional Chișinău în timp ce pleca spre Tel Aviv, Israel prin Istanbul, Turcia. Potrivit Procuraturii Anticorupție, aceasta a ajuns pe mâna oamenilor legii după ce a încălcat condițiile prevăzute de măsurile preventive aplicate în privința ei. Cu puțin timp înainte, deputata a postat un mesaj video în care a precizat că știe că ar urma să fie reținută astăzi, chiar de ziua ei de naștere, dar că are planificat un zbor în străinătate, acolo unde ar urma să își facă niște investigații medicale.

„Ei se tem atât de mult, inclusiv de rezultatele alegerilor din Găgăuzia. Ei se tem atât de mult de Ilan Șor, de mine și de echipa noastră că vor să mă aresteze. A fost depus demersul din partea procurorilor ca să fie schimbată măsura în privința mea și eu înțeleg foarte bine din ce motiv se întâmplă toate astea pentru că sunt activă, pentru că nu sunt de acord cu dânșii, pentru că continui lupta pentru cetățenii noștri”, a declarat Marina Tauber.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, vineri 28 aprilie, Procuratura Anticorupție a depus un demers la judecătorul de instrucție să fie înlocuită măsura preventivă de control judiciar cu arest preventiv pe motiv că Tauber a încălcat condițiile măsurii preventive. Ulterior, pe 29 aprilie, Tauber a solicitat să fie amânată ședința de judecată ca să poată călători în Israel.

„Considerând că învinuita deja a încălcat de mai multe ori condițiile impuse de judecători, procurorii au considerat necesar să fie reținută învinuita la aeroport pentru că exista un risc considerabil că învinuita se va eschiva de la organul de urmărire penală”, se menționează în comunicatul Procuraturii.

În luna februarie, Marina Tauber, cercetată pentru finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șor”, a ieșit de sub control judiciar și a scăpat de toate restricțiile, după ce Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău a admis recursul avocaților în interesele învinuitei.