(VIDEO) Miting în susținerea lui Renato Usatîi în centrul capitalei: „Noi suntem ultima speranță pentru sute de mii de cetățeni din Republica Moldova”

Ala Găină

Susținătorii lui Renato Usatîi, candidatul Partidului Nostru la funcția de președinte, s-au adunat astăzi în centrul capitalei. În cadrul evenimentului de încheiere a campaniei electorale, Renato Usatîi s-a adresat cetățenilor îndemnându-i să iasă la vot pe 20 octombrie pentru a decide soarta Moldovei.

„Cetățenii așteaptă ca noi să distrugem sistemul care blochează Republica Moldova timp de 33 de ani. Noi suntem ultima speranță pentru sute de mii de cetățeni din Republica Moldova. Astăzi, eu mă oblig să creăm un sistem în care vocea fiecărui cetățean să fie auzită! Și acest lucru este posibil. Eu nu sunt controlat nici din Est, nici din Vest. Singurul om care mă poate conduce este cetățeanul Republicii Moldova!”, a declarat Renato Usatîi.

El a declarat că se angajează să oprească exodul din țară, încât forța noastră de muncă să lucreze pentru țara noastră, nu pentru state străine.

„Plecau cu zeci de mii, acum pleacă cu sute de mi și noi contribuim la dezvoltarea altor state, dar statul Republica Moldova dispare. Aici, acasă împreună, vom construi, vom produce și vom face ca fiecare cetățean al țării noastre să se mândrească că muncește pentru Republica Moldova!”, a spus liderul Partidului Nostru.

Susținătorii au scandat: „Renato Președinte – Moldova înainte!” și sloganul candidatului Partidului Nostru în această campanie „Doar pentru Moldova!”.

La eveniment au fost prezenți toți primarii de orașe și sate, aleși din partea Partidului Nostru, care sunt în al doilea, al treilea, iar unii – în al patrulea mandat de primar, deputata Victoria Cazacu, care a aderat recent la Partidul Nostru, precum și viitorii consilieri prezidențiali în echipa lui Renato Usatîi, dar și numeroși membri ai echipei partidului.

Renato Usatîi și-a încheiat discursul cu un mesaj de recunoștință pentru toți susținătorii din țară și de peste hotare: „Mă închin în fața dumneavoastră, care ați făcut ca această campanie să fie posibilă!”.

El a îndemnat, de asemenea, cetățenii care locuiesc în străinătate să voteze sau să își încurajeze rudele din țară să susțină cu votul lor.

„Scrieți-le rudelor sau trimiteți un mesaj în două limbi: „DOAR PENTRU MOLDOVA! ТОЛЬКО ЗА МОЛДОВУ!” și atunci, duminică, vom câștiga cu un rezultat care va uimi întreaga lume, nu doar pe corupții și ticăloșii noștri.”

La încheierea acestuia, liderul Partidului Nostru, alături de activiști, a mers prin toate sectoarele capitalei pentru a îndemna oamenii să iasă la vot și pentru a-i întări în convingerea să voteze un președinte care va fi responsabil pentru tot ce se întâmplă în țară, iar vocea fiecărui cetățean va fi auzită:

„Să arătăm cât de mulți și cât de puternici oameni avem și în Chișinău și în toată Moldova. Mergem doar înainte, doar pentru Moldova și astăzi acest lucru trebuie să-l cunoască fiecare cetățean”.