(VIDEO) O nouă formă de spălare a banilor, pentru finanțarea partidelor politice. Ce spun oamenii legii

Adrian Sirbu

Poliția și Procuratura Anticorupție au prezentat detalii despre schema de finanțare ilegală a partidelor politice de politicianul fugar Ilan Șor. Astfel, în cadrul unui briefing de presă, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a anunțat că, la începutul lunii septembrie, autoritățile au reținut trei bărbați, dintre care doi cetățeni străini, în timp ce încercau să aducă în R. Moldova aproape 2000 de carduri bancare pentru transferuri bănești. În acest sens, oamenii legii au efectuat joi peste 70 de percheziții în mai multe localități din țară. Partidele vizate resping acuzațiile. 

Într-o conferință de presă, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că la începutul lunii septembrie un moldovean și doi cetățeni străini au încercat să introducă în țară peste 1970 de carduri bancare. În cadrul cercetărilor s-a demonstrat că aceste carduri urmau să fie repartizate persoanelor cheie din cadrul unui partid implicat în alegerile locale și care primea finanțare din exterior.

„Toți figuranții care au ajuns în atenția organelor de drept și care au fost documentați erau asigurați cu astfel de carduri bancare, cu telefon mobil, cu tabletă. Pe aceste dispozitive era instalată aplicația care servea ca modalitate de operare a acestor transferuri bănești și deservire ulterioară”, a declarat șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.

Cartelele urmau să fie folosite de unele partide nou create, dar ghidate toate de aceiași exponenți care stau în spatele asigurării finanțărilor ilegale. Potrivit șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, banii sunt din străinătate. Întrebată dacă în cadrul perchezițiilor a fost vizat Partidul Șansă, șefa PA a spus că sunt vizate mai multe partide.

„Acțiunile de ieri au implicat mai multe partide, nu doar unul. Un lucru în comun pe care îl au mai multe partide penale vizate îl reprezintă legăturile cu partidul declarat neconstituțional, Partidul Șor. Inclusiv la percheziții au fost găsite anumite lucruri care asociază persoana de partidul Șor”, a declarat Veronica Dragalin.

Într-o reacție, Alexei Lungu, președintele Partidului Șansa a negat faptul că formațiunea pe care o conduce este finanțată din exterior.

„Nu avem niciun curier, nu avem nicio finanțare, nu vin bani, nu vin salarii. Nu ne vom da bătuți și nu ne vom lăsa intimidați de niște informații false, de niște mincinoși care încearcă să ne destrame înaintea unui exercițiu electoral important”, a declarat Alexei Lungu.

Persoanele vizate în percheziții sunt cercetate în stare de libertate. Toate cardurile au fost ridicate, efectuându-se acțiuni în comun cu Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor și Banca Națională a Moldovei. Amintim că joi au fost efectuate descinderi la Partidele „Șansa” și „Renaștere”.