(VIDEO) PSDE a emis o declarație prin care condamnă traseismul politic: „Candidatul care părăsește partidul trebuie să-și piardă mandatul obținut”

Ala Găină

Partidul Social Democrat European condamnă traseismul politic și cheamă forțele politice că se se alăture apelului de a construi un sistem politic „transparent și bazat pe respectul față de oameni”. PSDE a anunțat azi, într-o conferință, despre lansarea proiectului Declarației privind condamnarea traseismului politic.

Declarația a fost lansată după ce mai mulți primari ai PSDE au aderat la Partidul Acțiune și Solidaritate și nicio instituție a statului nu a reacționat la „ilegalitățile și presiunile exercitate de guvernare în gestionarea banilor publici, inclusiv în cadrul programului Satul European”.

„Traseismul politic este nu doar o schimbare de partid, ci este o trădare a încrederii alegătorilor. Atunci când politicienii, aleșii poporului își schimbă partidul, ei ignoră promisiunile făcute alegătorilor și pun propriile interese mai presus de interesul public. Astfel, voința electoratului este ignorată, iar sistemul democratic este pus în pericol”, a declarat președintele PSDE, Ion Sula, într-o conferință de presă.

În context, PSDE solicită instituțiilor statului să adopte cadrul legal și instituțional pentru a preveni și a sancționa traseismul politic.

„Propunem ca un candidat să piardă automat mandatul deținut, dacă părăsește partidul și să nu poată candida din nou pentru același mandat, dacă își schimbă partidul după alegeri. Această regulă ar descuraja traseismul și ar obliga politicienii să fie mai responsabili față de alegători. Suntem convinși că, prin efortul comun al cetățenilor, partidelor politice și al instituțiilor statului, vom reuși să eradicăm traseismul politic și să construim un sistem politic transparent, responsabil și bazat pe respectul pentru voința cetățenilor”, a conchis liderul social-democrat.