(VIDEO) Purtătorul de cuvânt al Guvernului, despre așa-numitul congres de la Tiraspol: „Nu există pericole de escaladare și destabilizare a situației în regiunea transnistreană”
„Nu există pericole de escaladare și destabilizare a situației în regiunea transnistreană a țării noastre”. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. Potrivit lui, aceasta este o altă campanie prin care se încearcă isterizarea societății în jurul acestui aşa-numit eveniment de la Tiraspol.
„Este un eveniment pus la cale de cei din stânga Nistrului și de cei de la Kremlin. Nu vedem pericole de destabilizare. Urmărim foarte atent și reiterăm că regiunea transnistreană este aliniată la obiectivul de pace și securitate. Iar ce se întâmplă la Tiraspol este eveniment propagandistic, o scamatorie care nu-și merită live-urile jurnaliștilor străini sau titlurile tensionate din buletinele de știri”, a declarat Daniel Vodă.