(VIDEO) Reforma bugetului asigurărilor sociale, desființarea monopolului CNAS și reforma sistemului de administrare fiscală pentru primării: măsurile propuse de Victoria Furtună pentru a găsi bani la bugetul de stat

Ala Găină

Fosta candidată independentă la alegerile prezidențiale și fostul procuror din cadrul Procuraturii Anticorupție, Victoria Furtună, a prezentat astăzi trei reforme, care, spune ea, vor economisi bugetul de stat minimum 50% chiar din anul viitor. Furtună spune că oamenii au obosit să tot audă de la guvernare că nu sunt bani pentru a oferi o viață decentă, chiar dacă „zeci de milioane pentru concerte și referendumuri se găsesc cu ușurință”. 

Victoria Furtună a explicat că bugetul public național este alcătuit din patru bugete separate: Bugetul de Stat, Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat, Fondul asigurărilor obligatorii de asistență medicală și Bugetele unităților administrativ teritoriale. Potrivit ei, în mod ideal, aceste bugete ar trebui să fie independente, dar, spune ea, guvernele anterioare, guvernul actual nu a implementat reforme necesare, ceea ce a dus la dependența de bugetul de stat.

„Unul dintre motivele principale pentru deficitul bugetar este exodul populației, ceea ce reduce numărul celor ce plătesc taxe. În plus, doar 41% din populația activă este angajată oficial, iar mulți nu contribuie la buget, dar beneficiază de servicii publice. De exemplu, în 2024 bugetul de stat are venituri de 66 de miliarde de lei, iar cheltuielile sunt de 82 de miliarde de lei, ceea ce duce la un deficit de aproximativ 16 miliarde de lei, care este acoperit de credite la procente exorbitante. Din totalul de 82 miliarde de lei, aproximativ 43 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă 50% din bugetul de stat, sunt alocate pentru susținerea celor trei bugete separate, iar majoritatea banilor din bugetul de stat sunt cheltuiți pe salarii publice și întreținerea instituțiilor statului, multe dintre ele fiind ineficiente, nemaivorbind de campaniile electorale”, a declarat Victoria Furtună.

În acest sens, Victoria Furtună a propus trei reforme structurale:

1. Reforma bugetului asigurărilor sociale, după modelul din Singapore, astfel încât fiecare să contribuie la propriul sistem de pensii: să depună banii pe un cont, care se vor acumula pe parcursul vieții pe procente, iar statul să nu mai fie responsabil pentru întreaga finanțare a pensiilor;

2. Desființarea monopolului CNAS în domeniul sănătății și introducerea unui sistem concurențial de asigurare a sănătății, care să reducă costurile și să îmbunătățească calitatea serviciilor;

3. Reforma sistemului de administrare fiscală pentru primării, după modelul elvețian, unde autoritățile locale au mai multă autonomie în gestionarea resurselor financiare și nu depind de deciziile centralizate ale Guvernului.

„Rezolvând aceste trei mari probleme a bugetului public național, vom avea posibilitatea să promitem oamenilor pensii, deoarece vor fi bani, va fi posibil de promis oamenilor servicii medicale, deoarece vor fi bani. Va fi posibil de promis oamenilor drumuri și salarii, deoarece vor fi banii. Da, ele sunt niște reforme dureroase pentru unii, mai ales pentru cei care nu doresc să contribuie, dar doresc să fie întreținuți de stat, însă asta se rezolvă în timp. Trebuie de accentuat: păturile vulnerabile se protejează necondiționat de stat, dar cei care sunt în stare să lucreze, vor fi nevoiți să se angajeze și să se hrănească singuri”, a conchis Victoria Furtună.