
(VIDEO) Renato Usatîi: „Este necesară efectuarea unui audit al datoriilor externe”
Republica Moldova este înglodată în datorii, fapt care poate duce la falimentarea statului. Această politică este promovată ani la rând de către partidele de la guvernare, care execută ordinele venite din exterior. Declarația a fost făcută de către președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, în cadrul emisiunii „Puterea e în adevăr”.
„Din 2014, de când am intrat în politică și când datoria externă era de vreo 3 miliarde, eu avertizam că se merge într-o direcție greșită și ne vom trezi că datoriile externe vor fi mai mari, decât ar costa statul Republica Moldova. Cineva foarte bine s-a gândit ca Moldova să ajungă într-o zi un stat faliment, ca să facă din această țară ce vor dori. Unii pun mâna pe stat prin forță, alții o fac prin distrugerea culturii, învățământului, sistemului medical. În alte cazuri se încearcă înglodarea țării în datorii, aducerea ei în pragul falimentului, în timp ce marionetele aflate la guvernare execută orbește ordine venite din afară”, a explicat liderul Partidului Nostru.
Cetățenii trebuie să înțeleagă un lucru esențial: schimbarea denumirii unui partid aflat la guvernare nu înseamnă schimbarea adevăratei sale naturi, mai spune Renato Usatîi.
„Republica Moldova are nevoie de o resetare profundă, prin adoptarea unei noi Constituții – o Constituție a poporului. Acest document fundamental trebuie dezbătut larg și aprobat prin referendum național. În paralel, toate acordurile existente, inclusiv cele privind datoria externă, trebuie revizuite”, a mai precizat el.
Renato Usatîi susține că această propunere incomodează anumiți actori străini și anume din acest motiv s-a încercat înlăturarea lui și a partidului pe care îl conduce din politica moldovenească.
„Insistența mea, încă din 2014, asupra necesității unui audit al datoriilor externe, a fost unul dintre principalele motive pentru care Partidul Nostru a fost eliminat din alegeri cu doar câteva zile înainte de scrutin. Atunci și acum, guvernările nu servesc interesele cetățenilor, ci pe ale altor state. Este timpul să rupem acest cerc vicios. Este timpul să resetăm Republica Moldova și, printr-o nouă Constituție, să întoarcem țara cetățenilor”, a conchis Renato Usatîi.
Potrivit BNM, datoria externă brută a Republicii Moldova este de peste 10 miliarde de dolari, ceea ce constituie 57% raportat la Produsul Intern Brut.