De Ultimă Oră

Remanieri anunțate de Vasile Tofan: Eugeniu Osmochescu la Agricultură, iar deputatul român Claudiu Năsui (USR) la Economie, după ce a primit cetățenia R. Moldova

Premierul Vasile Tofan a anunțat astăzi două modificări importante în componența Guvernului. Eugeniu Osmochescu este propus pentru preluarea Ministerulu…

Actualizat acum 16 ore

(VIDEO) Start vot în Republica Moldova pentru alegerile din România! Iurie Ciocan: „Ieșim în număr mare și alegem un președinte căruia îi pasă de noi”

Ala Găină

Start vot! Toate secțiile de votare din Republica Moldova pentru alegerile prezidențiale din România și-au deschis ușile pentru alegători. Cetățenii români din dreapta Prutului își vor putea exercita dreptul la vot timp de trei zile: vineri, sâmbătă și duminică. În context, liderul PSD România din Republica Moldova, candidat la alegerile parlamentare, Iurie Ciocan, a îndemnat oamenii să iasă masiv la vot. 

„Dragi români, ieșim în număr mare și alegem un președinte căruia îi pasă de noi și poate să ne reprezinte interesele. Acest președinte este liderul PSD, Marcel Ciolacu. Votul pentru el înseamnă o investiție sigură în viitorul României și al Republicii Moldova. Vineri, sâmbătă și duminică alegeți calea sigură pentru toți românii. Doamne ajută!”, se arată în mesajul lui Iurie Ciocan.

La alegerile prezidențiale din România, cetățenii români din R. Moldova pot vota la cele 59 de sectii de votare in urmatorul program:

– Vineri, 22 noiembrie 2024, între orele locale 12:00 și 21:00;
– Sâmbătă, 23 noiembrie 2024, între orele locale 7:00 și 21:00;
– Duminică, 24 noiembrie 2024, între orele locale 7:00 și 21:00.

Lista secțiilor de votare deschise pe teritoriul Republicii Moldova poate fi văzută aici.