(VIDEO) Victor Parlicov: Auditul la Moldovagaz arată că Moldova are datorie de 8,6 milioane de dolari către Gazprom în loc de 709 milioane

Ala Găină

Auditul pretinsei datorii de la „Moldovagaz” în sumă de 709 milioane de dolari constată că Republica Moldova trebuie să achite doar suma de 8,6 milioane de dolari. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Victor Parlicov, care a prezentat, într-o conferință de presă, rezultatele auditului datoriilor istorice ale companiei Moldovagaz pentru malul drept al Nistrului. Autoritățile moldovenești admit că rezultatele auditului nu vor fi aprobate de consiliul de observatori al Moldovagaz.

Potrivit ministrului Energiei, din 709 milioane de dolari, cea mai mare parte a datoriei nu a fost confirmată sau executabilă.

Datoria la 31 octombrie 2021, era circa 756 de milioane de dolari. Din motiv că o parte din datorii între timp s-au plătit, noi acum vorbim de un stoc de datorii la sfârșitul lunii martie 2022 de circa 709 milioane de dolari. În esență, să recunoști 709 milioane de dolari ca datorie și să o plătești, asta în mediu pentru o gospodărie conectată la gaze înseamnă circa 1000 de dolari de familie”, a declarat Victor Parlicov, ministrul Energiei.

Conform oficialului, auditorii externi au solicitat acte confirmative de la Moldovagaz și Gazprom pentru 709 milioane de dolari, însă pentru 276 de milioane de dolari nu au fost prezentate documente. Auditul propune să fie achitată suma de 8,6 mil de dolari la această etapă și toate subiectele să fie închise.

„Deci să fie rezolvată această datorie prin achitarea a 8,6 milioane dolari SUA. Aceasta este propunerea pe care am înaintat-o către Gazprom. Așteptăm răspunsul. Rezultatele acestui raport urmează a fi aprobate și în cadrul Consiliului de observatori ai Moldovagaz. Asta este poziția RM și asta este propunerea noastră mai departe este loc de discuții”, a mai precizat Parlicov.

Acești bani – 8,6 milioane de dolari – potrivit ministrului, nu se vor reflecta în facturile cetățenilor.

„Noi admitem că auditul nu va fi aprobat de Moldovagaz, pentru că majoritatea o deține Gazprom. Dar servește drept bază pentru noi, ca să știm cum să abordăm această datorie. Juridic există o mare probabilitate că concluziile raportului nu vor fi aprobate de consiliul de observatori”, a declarat Victor Parlicov.

Subiectul datoriilor către Gazprom a apărut în spațiul public în octombrie 2021, în contextul negocierilor pentru semnarea unui nou contract de livrare a gazelor. Chișinăul a anunțat atunci că va efectua un audit internațional al acestor datorii, care urma să fie efectuat până în primăvara anului trecut, dar termenul limită a fost amânat de câteva ori inclusiv pentru că nicio companie internațională nu s-a înregistrat pentru efectuarea acestuia, în contextul războiului din Ucraina.