(VIDEO) Victoria Furtună: „Maia Sandu nu acționează în interesul poporului”
O mulțime de agenți economici întâmpină, în prezent, probleme majore din cauza crizei energetice. O spune fostul procuror anticorupție, Victoria Furtună, care o acuză pe președinta Maia Sandu că nu ar acționa în interesul cetățenilor Republicii Moldova și ar împiedica rezolvarea crizei pentru malul drept al Nistrului. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Important” de la TVC21.
„Gazele naturale pentru dreapta Nistrului au fost achiziționate de prezenta guvernare prin intermediul corporațiilor internaționale. Este vorba de același gaz rusesc, dar achiziționat la preț dublu, triplu, a asigurat și transportarea acestora, dar a așteptat moment în care va fi adus la cunoștință cetățenilor Republicii Moldova, pentru a le spăla mințile, că Kremlinul este de vină. Mă frapează interviul recent al Maiei Sandu, unde ea a recunoscut deschis că scopul său nu este de a reintegra acest teritoriu al Republicii Moldova, ci pentru a-l izola și asigura o platformă pentru aderarea la NATO”, a declarat Victoria Furtună.
Totodată, Victoria Furtună spune că această criză va pune pe brânci economia, iar oamenii vor deveni tot mai săraci.
„Doamna președintă nicidecum nu acționează în interesul poporului, pentru că divizează partea dreaptă a Nistrului de cea stângă și acționează în interesul celor care sunt în afara teritoriului Republicii Moldova. (…) Atât partea dreaptă a Nistrului, cât și cea stângă încearcă să obțină dividende fără a veni cu o decizie pentru popor. Dacă se cunoștea din luna august 2024 că va fi întrerupt tranzitul prin Ucraina, de ce nu a mers Moldovagaz la Gazprom pentru a modifica clauzele contractuale?”, a mai declarat fostul procuror anticorupție.