(VIDEO) Vlad Bilețchi: Fac un denunț public pe marginea concursului pentru șefia Autorității Naționale de Integritate

Ala Găină

Liderul Asociației „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi, a făcut un denunț public în privința concursului pentru ocuparea funcției de șef la Autorității Naționale de Integritate. Potrivit acestuia, în prezent, se încearcă preluarea funcției de o persoană compromisă, care a slujit regimului Dodon – Lilian Chișca. 

La data de 1 martie, Botnarenco Ion, care este secretar al comisiei de concurs a avut o întrevedere particulară cu domnul candidat Chișca Lilian. Avem informații clare și dovezi care demonstrează faptul că acest concurs deja este măsluit și în cadrul întâlnirii dintre cei doi, au fost transmise informații prețioase referitoare la susținerea acestui concurs”, a declarat Vlad Bilețchi.

În acest sens, Bilețchi a venit cu un apel către președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Doamnă președinte, Maia Sandu, degeaba ați pus camere de supraveghere la BAC dacă nu ați pus camere și la Autoritatea Națională de Integritate. Parlamentul, care are o majoritate clară formată de PAS, l-a trimis pe Botnarenco Ion ca să-l ajute pe Lilian Chișca, numai că Chișca nu vine din partea dvs, dar vine pe filiere Plahotniuc și Dodon. Or, acesta a fost propus pe timpul lui Plahotniuc și numit în funcție prin decret prezidențial de Igor Dodon.

Deși Litvinenco și toți ceilalți colegi ai dvs au promis că vor elibera instituțiile statului din captivitatea regimului Plahotniuc-Dodon, vedem că această persoană reușește destul de bine și abil să urce pe scara social ierarhică și, cel mai probabil, să ajungă președinte la ANI”, a precizat Bilețchi.