(VIDEO) Vlad Bilețchi: „Vasile Grădinaru este autorul amendamentului prin care persoanelor fizice li se interzice să construiască imobilele”
Activistul politic, Vlad Bilețchi, a publicat un nou video, prin care demonstrează cine este autorul amendamentului prin care li se interzice persoanelor fizice să construiască sau să efectueze lucrări de reparație asupra bunurilor imobile. Potrivit lui Bilețchi, este vorba de deputatul PAS, Vasile Grădinaru, care anterior a dezmințit informația și a catalogat dezvăluirile drept un „fals”.
”Intrăm pe site-ul oficial al Parlamentului Republicii Moldova – parlament.md. Căutăm – Codul Urbanismului și construcțiilor, vom merge în jos până vom găsi proiectul de lege. Se va deschide fișa actului juridic. Deschidem textul de bază și vom merge la articolul privind definițiile. Aici este definiția executantului construcției – orice operator economic, persoană fizică sau juridică, organizată și dotată corespunzător pentru execuția construcțiilor. Revenim la site-ul parlamentului, unde găsim amendamentul nr.1 al deputatului Vasile Grădinaru. Dumnealui propune modificarea noțiunilor. Astfel, dacă vom căuta definiția executantului – se exclude textul „fizică, sau”. Deci, domnul Grădinaru a solicitat, prin intermediul amendamentului său excluderea textului de persoană fizică. Deci, domnul deputat PAS vrea să excludă persoana fizică și face trimitere la articolul 165, care spune că doar persoanele juridice au acest drept”, a declarat Vlad Bilețchi.
„Sper foarte mult că reprezentanții mass-media vor avea onestitatea să facă o știre corectă și să aducă la cunoștința opiniei publice cine este persoana, care prin amendamentul său a exclus persoana fizică de la rubrica executantul construcției, astfel încât persoana fizică să nu mai aibă dreptul și posibilitatea de a executa această construcție. Exact ceea ce am vorbit eu și despre care domnul Grădinaru spunea că este fals s-a demonstrat că este adevărat”, a mai spus activistul politic.
Recent, deputatul PAS, Vasile Grădinaru, a declarat pentru Jurnal TV, televiziune care a realizat un reportaj la acest subiect prezentând doar opinia reprezentantului guvernării, că „La articolul 165 sunt prevăzute situațiile companiilor de construcții sau celor care edifică construcții complexe. La articolul 150 este prevăzut, reglementat, construcțiile mai simple, care pot fi edificate și de persoane fizice. Acum s-a interpretat eronat că articolul 165 s-ar răspândi asupra tuturor construcțiilor. Din acest motiv, am venit cu solicitarea la Ministerul Dezvoltării regionare și construcțiilor care este autorul acestui proiect ca să dea o redacție mai bună la articolul 165 ca să nu existe aceste interpretări.”
Deși Vlad Bilețchi este cel care a scos la iveală schema, opinia acestuia nu a fost reflectată de posturile de televiziune Jurnal TV sau ProTV Chișinău, reportajele având la bază doar declarațiile deputatului PAS, Vasile Grădinaru, autorul amendamentului care interzice persoanelor fizice să își construiască singure imobilele.
Proiectul de lege cu privire la ajustarea cadrului normativ ce vizează politica în domeniul urbanismului, amenajării teritoriului și al construcțiilor a fost votat în lectura a doua pe 25 iulie 2024. Pe 30 ianuarie curent au intrat în vigoare recentele modificări ale Codului Urbanismului.
sursa foto: știri.md