(VIDEO) Vlad Filat dă de înțeles că mulți dintre jurnaliștii care îl atacă acum pe Gheorghe Gonța, ar fi luat bani în plic sau ar fi fost „ajutați” să-și cumpere case
Fostul prim-ministru Vlad Filat a comentat recentele atacuri ale unor jurnaliști asupra lui Gheorghe Gonța, pentru că urma să modereze dezbaterea pe o platformă neutră dintre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo. În cadrul unei conferințe de presă, liderul PLDM a sugerat că mulți dintre acești jurnaliști ar fi luat bani în plic de la politicieni și ar fi fost ajutați să-și cumpere case și apartamente.
„Toți cei care ați făcut trimitere la plicuri și controverse, dacă aveți curajul, ieșiți public și declarați că în toată activitatea voastră nu ați acceptat remunerații sub orice formă și ați trăit doar din salarii”, a declarat Vlad Filat.
Filat a sugerat că este constrâns să aducă acest subiect în discuție, criticând ceea ce consideră a fi ipocrizia unor jurnaliști care îl atacă pe Gonța.
În același timp, fostul premier a analizat, în cadrul conferinței de presă, mandatul de președinte al Maiei Sandu, prezentând cifre concrete în acest sens.
„Mandatul prezidențial al Maiei Sandu (2020-2024) a fost marcat de provocări semnificative, într-un context dificil atât din punct de vedere economic, cât și social. În pofida promisiunilor de îmbunătățire a nivelului de trai și de reformare a instituțiilor-cheie, cifrele arată o imagine complexă, cu o serie de dificultăți pe multiple planuri: de la criza demografică și stagnarea economică, la creșterea inflației și dublarea datoriei publice”, a declarat Filat.
Filat s-a referit şi la creşterea preţurilor: rata inflaţiei, a spus el, este de 62% cumulativ, „ceea ce înseamnă că dacă un produs costa 100 de lei în 2020, acum costă 100 de lei. 100 de lei, acum costă 160 de lei”.
„În ultimii patru ani, Moldova a fost guvernată de un populism ieftin, însoţit de bravadă şi promisiuni neîndeplinite, care ascund incompetenţa şi corupţia”, a conchis Vlad Filat.