Vlad Filat lansează acuzații dure: „Dorin Recean – un premier în război cu logica și legislația”
Dorin Recean, într-o demonstrație de tupeu remarcabil, pare să creadă că MoldovaGaz este doar o extensie a biroului său. O spune fostul premier Vlad Filat. Într-o postare pe rețelele sociale, el a subliniat că realitatea este la fel de amară ca factura la gaz: Consiliul de observatori al companiei este dominat de Gazprom, care are patru reprezentanți, iar guvernul doi reprezentanți timizi care, probabil, stau în consiliu mai mult pentru decor decât pentru a avea vreo influență reală. „Dar, desigur, acest detaliu minor nu-l împiedică pe Recean să-și asume rolul de justițiar național”, scrie Filat.
„Declarațiile pompoase ale premierului sunt cel mai bun exemplu de performanță politică fără substanță. Ceea ce pare să-i lipsească este o minimă înțelegere a competențelor funcției sale. Consiliul de observatori al MoldovaGaz nu este o grădină de flori unde poate să planteze ce vrea. Dacă își dorea schimbări semnificative, trebuia să înceapă prin negocierea la timp cu Gazprom, nu prin discursuri populiste pe rețelele sociale, dar care nu rezolvă problemele reale”, a scris Vlad Filat.
Mai mult, Filat spune că Recean ar fi trebuit să-și folosească timpul în funcție pentru a explora opțiuni reale: Diversificarea surselor energetice, o cooperare mai strânsă cu partenerii europeni sau măcar o strategie realistă pentru reducerea dependenței de Rusia.
„Recean este un exemplu perfect de funcționar care confundă zgomotul cu eficiența și care ar trebui să-și regândească prioritățile. Sau poate că scopul său nu este rezolvarea problemelor, ci perpetuarea lor, pentru că e mult mai ușor să dai vina pe alții decât să-ți asumi responsabilitatea. Până atunci, cetățenii rămân cu facturi enorme , promisiuni goale și un premier care pare să trăiască într-o realitate alternativă”, a conchis fostul premier.
Amintim, premierul Dorin Recean a solicitat înlocuirea cât mai rapidă a lui Vadim Ceban de la șefia SA „Moldovagaz”. „Am dispus expres și am spus și public că acel Consiliu de Observatori de la Moldovagaz trebuie să se întrunească cât mai curând pentru a duce la bun sfârșit înlocuirea lui Vadim Ceban cu Dorin Junghietu”, a declarat premierul Dorin Recean joi seară, la emisiunea Punctul pe AZi de la TVR Moldova.
Joi, premierul Dorin Recean a anunțat demiterea lui Victor Parlicov, a directorului general interimar al întreprinderii „Energocom”, Victor Bînzari, și a lui Sergiu Tofilat din funcția de membru al Consiliului de observatori al „Moldovagaz” și a anunțat că va cere Parlamentului să instituie stare de urgență în energetică din data de 16 decembrie până la depășirea situației privind alimentarea cetățenilor cu gaze naturale. Șeful Executivului va prelua temporar portofoliul Ministerului Energiei.