
Vlad Filat: Maia Sandu își pregătește propria listă electorală, cel mai probabil sub denumirea „Moldova Europeană”
Fostul prim-ministru și lider al PLDM, Vlad Filat, susține că președinta Maia Sandu își construiește propria platformă electorală, distinctă de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), pe care ar urma să o conducă personal în campania electorală din acest an. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui podcast publicat recent.
Potrivit lui Filat, noul proiect politic ar putea purta denumirea „Moldova Europeană”, fiind gândit ca o formulă prin care Maia Sandu să se distanțeze de PAS și de imaginea controversată a unor foști membri ai formațiunii.
„Este o decizie firească în condițiile actuale. Pentru ea, aceasta este probabil singura opțiune realistă. Dorința de a se distanța de oamenii care au fost în PAS, de eticheta acestui partid, și de a lega totul de integrarea europeană și de propria persoană este vizibilă și explicabilă. Ea rămâne, totuși, singura figură cu un rating care poate garanta un rezultat”, a declarat Vlad Filat.
Liderul PLDM afirmă că Maia Sandu va conduce personal această listă electorală, asumându-și rolul de „locomotivă” pentru viitoarea echipă politică, într-o formulă care ar putea reface susținerea electorală pierdută de PAS în ultimii ani.
Vlad Filat avertizează, totodată, că președinta ar urma să folosească „toate instrumentele posibile” pentru a-și consolida poziția în campania electorală, inclusiv resurse administrative și structuri ale statului.
„Va folosi întreaga resursă administrativă de care dispune. Și toate instrumentele posibile — fie ele în limitele legii sau dincolo de acestea. Mulți au zâmbit ironic când am spus asta, dar iată că aceste lucruri se întâmplă: atât prin controlul tot mai accentuat asupra mediului online, cât și prin modul în care urmează să fie utilizat Consiliul Suprem de Securitate”, a mai adăugat Filat.
Fostul premier susține că deciziile esențiale privind acest nou proiect electoral ar urma să fie luate până la mijlocul lunii iulie, în contextul unui an electoral crucial pentru viitorul Republicii Moldova.