Vlad Filat spune că vizita lui Antony Blinken trebuie să servească prilej pentru a discuta despre problemele persistente din R. Moldova

Adrian Sirbu

Fostul prim-ministru, președintele PLDM, Vlad Filat spune că vizita Secretarului de Stat al SUA, Antony Blinken reprezintă un moment important în confirmarea angajamentului SUA față de suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova, precum și față de aspirațiile noastre europene. Totodată, acesta și-a exprimat speranța ca în cadrul întrevederii cu Maia Sandu, oficialul american să abordeze și problemele invocate în Raportul Departamentului de Stat pentru anul 2023 privind drepturile omului. 

Sper că în discuțiile cu președinta Maia Sandu se vor aborda și problemele invocate în Raportul Departamentului de Stat pentru anul 2023 privind drepturile omului, în Republica Moldova, care evidențiază probleme persistente inclusiv:

– Probleme grave ce țin de independența sistemului judiciar;

– Corupție endemică;

– Condiții de detenție dure și periculoase pentru viață;

– Rapoarte credibile despre tortură, tratamente crude și inumane din partea autorităților;

– Violența extinsă bazată pe gen, inclusiv violență domestică, violență a partenerului intim și violență sexuală;

– Infracțiuni care implică violență sau amenințări cu violența împotriva romilor;

– Infracțiuni care vizează persoanele cu dizabilități prin violență sau amenințări cu violența”, a scris Vlad Filat pe facebook.

Secretarul de stat american, Antony Blinken, vizitează miercuri, 29 mai, R. Moldova pentru a reitera sprijinul ferm al Statelor Unite ale Americii pentru aspirațiile occidentale ale statului nostru.

Jim O’Brien, secretarul adjunct de stat al SUA pentru Europa, a anunțat într-un briefing de presă că Antony Blinken va anunța „un pachet robust de sprijin” pentru R. Moldova, iar ajutorul se va concentra în mare parte pe sectorul energetic.

Aceeași sursă a adăugat că secretarul de stat american va anunța, de asemenea, măsuri pentru a stimula democrația și a contracara dezinformarea înaintea alegerilor prezidențiale și a referendumului pentru integrare europeană care vor avea loc în R. Moldova.