De Ultimă Oră

Veste bună! România și Bulgaria aderă complet la spațiul Schenghen de la 1 ianuarie 2025

Miniștrii de interne tocmai au adoptat o decizie de ridicare a controalelor la frontierele terestre interne cu și între Bulgaria și România începând cu …

Actualizat acum 8 ore

Votat de Parlament! Republica Moldova va primi 150 de milioane de euro din partea Uniunii Europene

Ala Găină

Republica Moldova va beneficia de asistență macrofinanciară în valoare de 150 de milioane de euro din partea Uniunii Europene (UE). În cadrul ședinței Parlamentului de joi, 7 iulie, deputații au aprobat proiectul de ratificare a Memorandumului de înțelegere dintre Moldova şi UE, semnat la Bruxelles pe 22 iunie 2022, în prima lectură. Documentul a fost susținut de 55 de deputați și urmează a fi supus votului în cea de-a doua lectură.

Asistența macrofinanciară din partea Uniunii Europene are două componente: 30 de milioane de euro – grant și 120 de milioane de euro – împrumut.

Ajutorul financiar va fi acordat pentru a acoperi necesitățile bugetare ale Republicii Moldova și este complementar resurselor furnizate de instituțiile financiare internaționale și donatori pentru programul de reformă a țării.

Domeniile cheie ale reformelor finanțate sunt sectorul energetic, lupta împotriva corupției, statul de drept, guvernarea sectorului financiar și public, climatul de afaceri. Asistența financiară va fi disponibilă timp de doi ani și jumătate și va fi debursată în trei tranșe, în perioada 2022-2024.

Pentru punerea în aplicare a prevederilor Memorandului este necesară, de asemenea, ratificarea Acordului de grant privind asistența macrofinanciară pentru suma de 30 de milioane de euro și a Acordului de facilitare de împrumut dintre Moldova, UE și Banca Națională a Moldovei pentru suma de 120 de milioane de euro. Cele două proiecte au fost votate, astăzi, în prima lectură.

Parlamentul European și Consiliul UE au adoptat, la 6 aprilie 2022, decizia privind acordarea asistenței macrofinanciare Republicii Moldova, în contextul consecințelor provocate de invazia Federației Ruse în Ucraina, precum și gestionarea crizei gazelor și redresarea economică de după pandemia de  COVID-19.