1.500 de cadavre ale militanţilor Hamas au fost găsite pe teritoriul Israelului, potrivit armatei israeliene
Armata israeliană a declarat marţi că în jur de 1.500 de cadavre ale militanţilor Hamas au fost găsite pe teritoriul israelian, după asaltul luptătorilor palestinieni care a început sâmbătă dimineaţa, relatează Associated Press.
Forţele armate israeliene au dat asigurări, marţi, că armata a recâştigat în mare parte controlul asupra sudului ţării şi a „restabilit controlul total” asupra frontierei în cea de-a patra zi de lupte, după un atac surpriză fără precedent al militanţilor din Gaza.
Purtătorul de cuvânt Richard Hecht a declarat că niciun luptător Hamas nu a trecut în Israel începând de luni seară, deşi infiltrările ar putea fi încă posibile.
Israelul a raportat anterior 900 de soldaţi şi civili ucişi, iar autorităţile palestiniene au raportat aproximativ 700 de morţi în Gaza şi Cisiordania.