Doliu în lumea medicală: A trecut la cele veșnice academicianul Gheorghe Paladi, titan al obstetricii și ginecologiei din Republica Moldova

Adrian Sirbu

Republica Moldova a pierdut astăzi, 13 mai 2025, o personalitate de excepție în domeniul medicinii – academicianul Gheorghe Paladi, savant ilustru, profesor universitar și medic obstetrician-ginecolog de renume, care și-a dedicat peste șapte decenii activității științifice, didactice și medicale în slujba sănătății mamei și copilului.

Născut la 9 mai 1929, Gheorghe Paladi a fost absolvent al „promoției de aur” din 1951 a Institutului de Stat de Medicină din Chișinău, generație din care s-au ridicat cei mai valoroși specialiști ai sistemului medical moldovenesc. După absolvire, a urcat treptat toate treptele carierei academice și medicale: asistent, conferențiar, profesor, iar din 1967 – șef al Catedrei de Obstetrică și Ginecologie, funcție pe care a deținut-o timp de 34 de ani.

În plan științific, Gheorghe Paladi a devenit doctor în medicină în 1957 și doctor habilitat în 1966. A fost ales membru titular al Academiei de Științe a Moldovei în 1993 și membru de onoare al Academiei Române. A condus formarea a 35 de doctori și doctori habilitați în medicină, a creat o școală științifică solidă în obstetrică și ginecologie, contribuind decisiv la modernizarea și profesionalizarea acestui domeniu esențial al sănătății publice.

Alături de Nicolae Testemițanu, profesorul Paladi a pus bazele Institutului de Cercetări Științifice în Domeniul Ocrotirii Sănătății Mamei și Copilului, o inițiativă care a schimbat radical abordarea serviciilor de obstetrică și pediatrie din Moldova. A fost implicat activ în redactarea celebrului Ordin „20-K”, care timp de zeci de ani a fost ghidul de bază în activitatea sistemului obstetrical-ginecologic la nivel național și chiar în URSS.

Sub conducerea sa, s-au organizat congrese internaționale, s-au publicat sute de lucrări științifice, ghiduri și manuale medicale fundamentale – între care „Obstetrica” (1993) și „Ginecologie” (1998), ambele apărute în limba română, contribuind la reformarea învățământului medical din țară.

Pe parcursul carierei, Gheorghe Paladi a fost distins cu cele mai înalte onoruri: „Om Emerit în Științe”, „Ordinul Republicii”, Medalia „Nicolae Testemițanu”, Premiul de Stat în domeniul științei și tehnicii (2001) și numeroase alte distincții naționale și internaționale.

În 2020, Spitalul Clinic Municipal nr. 1 din Chișinău a fost redenumit în cinstea sa, iar în 2022, în curtea instituției a fost inaugurat bustul academicianului Gheorghe Paladi – simbol al recunoașterii naționale a meritelor sale.

Expertul în sănătate publică Boris Gîlca, discipol și prieten apropiat al profesorului, a transmis un mesaj emoționant de adio, subliniind rolul decisiv al mentorului său în formarea cadrelor medicale și în fundamentarea politicilor publice din domeniul sănătății. „Astăzi îl asigurăm (deja el fiind acolo Sus) că noi, discipolii săi, vom prelua și vom duce mai departe ștafeta faptelor de valoare”, a scris Gîlca.

Slujba de pomenire și ceremonia de rămas bun vor avea loc vineri, 16 mai, la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron” (Biserica Ciuflea), iar înmormântarea – la Cimitirul Catolic din str. Trandafirilor 11, Chișinău.