dd

2 MOLDOVENI reţinuţi pentru comercializarea drogurilor aduse din Turcia

Olesea Coragău

În urma investigaţiilor, s-a stabilit că bărbatul de 34 de ani, în timp ce îşi ispăşea pedeapsa, continua afacerea ilegală cu droguri. Prin intermediul telefoanelor mobile şi reţelelor de socializare, organiza introducerea substanţelor narcotice pe teritoriul Republicii Moldova. Drogurile erau transportate cu ajutorul unui moldovean stabilit în Turcia. Acestea erau camuflate în interiorul automobilelor şi introduse prin punctele de frontieră Turcia – Bulgaria – România – postul vamal Giurgiuleşti, apoi erau preluate şi depozitate într-un garaj închiriat, în oraşul Vulcăneşti.
 
Ulterior, persoana care primea coletul, repartiza cantitatea de droguri în cantităţi mai mici. La indicaţia liderului care se afla în detenţie, transporta drogurile în Chişinău şi le depozita în ascunzişuri cu acces limitat. Locaţia drogurilor ascunse era expediată prin mesaj, care ulterior, după transmiterea sumei de bani, ajungea la cumpărători. Cantitatea de droguri varia de la 5 până la 50 de grame, iar preţul unui gram de heroină era vândut cu 2500 de lei.

La finele lunii iunie, curent, în apropiere de Chişinău, oamenii legii au stopat un automobil în care se afla bărbatul recent eliberat din locurile de detenţie. Suspectul transporta 50 de grame de heroină, depozitată într-o pungă din polietilenă. El urma să vândă heroina prin intermediul persoanelor aflate în locurile de detenţie. Totodată, în Ceadîr –Lunga, a fost reţinut şi cel de-al doilea membru al grupării infracţionale.

În cadrul percheziţiilor efectuate la domiciliile suspecţilor, ofiţerii de investigaţii au depistat un cântar electronic la scară mică cu urme de heroină, telefoane mobile, precum şi alte obiecte ce vor servi ca probe în cadrul cauzei penale iniţiate.   

Suspecţii se află în arestul poliţiei pentru 30 de zile. Dacă vinovăţia lor va fi dovedită, riscă o pedeapsă cu închisoare de  la 7 la 15 ani.

Droguri