
33 de ani de la războiul de la Nistru: Un Marș al Memoriei va fi organizat pe data de 2 martie, pentru a comemora eroii din 1992
De ziua Memoriei și Recunoștinței, la data de 2 martie, în mai multe localități din țară, vor fi organizate activități de comemorare a eroilor căzuți în conflictul armat din 1992, pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova. Astăzi, Executivul a aprobat o hotărâre în acest sens.
Conform planului, evenimentele vor include depuneri de flori la monumentele comemorative, marșuri ale memoriei, mitinguri solemne și ceremonii religioase. De asemenea, vor fi organizate activități de restaurare și amenajare a monumentelor dedicate eroilor.
„În Ziua Memoriei și Recunoștinței, vom cinsti memoria celor care și-au sacrificat viața pentru integritatea și suveranitatea Republicii Moldova. În toată țara vor avea loc evenimente prin care vom onora sacrificiul eroilor noștri, curajul și rezistența poporului nostru pentru apărarea păcii și libertății. Fiecare dintre noi poate participa la acest moment de unitate națională, prin care să ne aducem aminte de sacrificiul moldovenilor și să facem tot ce ne este în puteri pentru a păstra pacea. Moldova nu a râvnit la teritorii străine, și-a apărat cu demnitate pământul și condamnă orice formă de încălcare a granițelor existente”, a declarat vicepremierul Mihai Popșoi, care a condus astăzi ședința Guvernului.
În semn de recunoștință, persoanele cu dizabilități – participanți la conflictul armat de pe Nistru – și familiile celor căzuți vor primi ajutor material, iar veteranii vor beneficia de servicii medicale gratuite. Totodată, în instituțiile de învățământ va fi organizată „Săptămâna Memoriei și Recunoștinței”.
„Duminică, invit toată lumea la evenimentele care se vor desfășura de Ziua Memoriei și Recunoștinței. După slujbele de pomenire, pe 2 martie, începând cu ora 10:00 vor avea loc depuneri de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Ulterior, împreună cu veteranii, conducerea țării, reprezentanți ai instituțiilor statului vom merge într-un Marș al Memoriei spre monumentul Maica Îndurerată, unde va continua mitingul solemn. Să onorăm această lecție de demnitate a poporului nostru și s-o ducem cu respect către următoarele generații”, a mai spus Mihai Popșoi.
Evenimentele se vor desfășura cu sprijinul autorităților publice, al instituțiilor de apărare și securitate, precum și al organizațiilor veteranilor.