34 de ani de la Primul Pod de Flori din 6 mai 1990: visul românilor de a trece Prutul a devenit realitate
În urmă cu 34 ani, pentru o perioadă scurtă, între România și Moldova nu a existat graniță. La 6 mai, 1990, pentru prima oară după cel de-al Doilea Război Mondial, frontiera româno-sovietică a putut fi traversată fără acte. Momentul s-a numit „Podul de flori”, iar astăzi se împlinesc 34 de ani de la acel eveniment.
Peste un milion de oameni au participat la eveniment, iar pentru prima oară după cel de-al doilea război mondial, frontiera a putut fi traversată fără acte. Podul semnifica frăţia, dorinţa de apropiere, istoria comună a celor două ţări. Această primă deschidere a graniţelor dintre România şi Republica Moldova s-a materializat în mii de flori aruncate în apa Prutului de pe ambele maluri.
În ziua respectivă, între orele 13:00 și 19:00, locuitorilor din România li s-a permis să treacă Prutul fără pașaport și viză. De-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut au fost create opt puncte de trecere: Miorcani – Pererâta, Stânca – Costești, Iași – Sculeni, Ungheni – Pod Ungheni, Albița – Leușeni, Fălciu – Țiganca, Oancea – Cahul și Galați – Giurgiulești.
„Era o tensiune emoţională de nedescris. Oamenii se strigau pe nume unii pe alţii şi se regăseau după ani şi ani. La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă şi a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererâta stăteau încremeniţi. Aveau mari emoţii şi nu îndrăzneau să facă nici o mişcare până s-a aruncat un pererâtean în apă. După el au pornit şi ceilalţi. S-au întâlnit toţi la mijlocul Prutului şi au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut şi nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii. De aceea spun că par caraghioşi astăzi cei care ironizează Podul de Flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei”, declara într-un interviu în 2008, regretatul poet Grigore Vieru.
Al doilea „Pod de flori” a avut loc la 16 iunie 1991, ocazie cu care deja cetăţenii moldoveni au putut intra în România fără acte. Chiar dacă scopul re-unificării nu a fost atins atunci, momentul „Podurilor de flori” a reactivat multor oameni conştiinţa faptului că indiferent de ce parte a Prutului trăiesc, aparţin unui singur neam.
Podul de Flori s-a înscris în cronicile istoriei ca un eveniment foarte rar şi de o mare importanță, care ne spune că poporul român trăieşte pe ambele maluri ale Prutului în ciuda tuturor vitregiilor istorice.