4 iulie – zi de doliu național pentru victimele atacului armat de la Aeroportul Chișinău
Ziua de mâine, 4 iulie, va fi zi de doliu național. Un decret în acest sens a fost semnat de președinta Maia Sandu, în semn de comemorare pentru Serghei Muntean și Igor Ciofu, victime ale incidentului tragic care a avut loc pe Aeroportul Internațional Chișinău în data 30 iunie 2023. Astfel, în toate localităţile din țară, precum și în misiunile diplomatice și consulare ale Republicii Moldova de peste hotare, drapelele de stat vor fi arborate în bernă. La ora 12.00 se va cinsti memoria victimelor prin păstrarea unui moment de reculegere.
Președinta Maia Sandu a semnat și un decret prin care se conferă post-mortem Medalia „Meritul Militar” lui Igor Ciofu, locotenent-colonel în rezervă al Serviciului de Protecție și Pază de Stat, și lui Serghei Munteanu, agent-șef adjunct al Poliției de Frontieră al MAI. În zi de doliu național, autorităţilor publice, întreprinderilor şi organizaţiilor li se recomandă să renunţe la desfăşurarea acţiunilor distractive de masă, iar instituțiilor mass-media să ţină cont de specificul zilei de 4 iulie la editarea publicaţiilor şi la formarea programelor.
Astăzi, familia, colegii de muncă și comunitatea din satul Nimoreni, Ialoveni, își iau rămas-bun de la Igor Ciofu, inspectorul de Securitate ucis în atacul armat de la Aeroport.
Serviciul de Protecție și Pază de Stat a transmis un mesaj de condoleanțe către familia fostului angajat, amintindu-și de el ca de un coleg și un prieten loial, care și-a servit vocația de ofițer de protecție cu demnitate și onoare. Igor Ciofu avea 40 de ani și era tată a trei copii.
Polițistul de frontieră Serghei Muntean, care a fost împușcat și el vineri cu sânge rece pe aeroport, va fi condus marți pe ultimul drum, cu onoruri militare. El va fi înmormântat în satul său natal – Volintiri, Ștefan Vodă. Rudele, prietenii, colegii de serviciu și toți cei care l-au cunoscut își vor putea lua rămas-bun de la Serghei Muntean pe parcursul zilei de astăzi. Marți, începând cu ora 8:00, sicriul va fi dus la sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră din strada Petricani 19.