57 tone de produse alimentare, colectate într-o singură zi la „Masa Bucuriei”

Ala Găină

În acest an, la colecta națională de alimente, evenimentul culminant al campaniei „Masa Bucuriei”, a fost donată o cantitate record de alimente în sprijinul oamenilor nevoiași – e vorba de 57 811 kilograme de produse. Evenimentul este la cea de-a 15-a ediție și a fost organizat în această sâmbătă, pe 27 aprilie de către Misiunea Socială „Diaconia”.

Toate donațiile acumulate vor fi distribuite sub formă de pachete alimentare în preajma Sfintelor Sărbători de Paști și vor deveni prânzurile calde oferite anul întreg oamenilor nevoiași prin intermediul cantinelor sociale.

Colecta a implicat cca 1000 de voluntari și s-a desfășurat în 103 magazine din Chișinău și alte 25 de localități: Peresecina, Cetireni, Soroca, Căușeni, Hîncești, Strășeni, Dondușeni, Cimișlia, Cahul, Cupcini, Telenești, Cantemir, Cania, Măgdăcești, Orhei, Bălți, Stăuceni, Cricova, Călărași, Puhoi, Bubuieci, Ștefan Vodă, Sîngerei, Edineț, Comrat.

 „În acest an am avut cea mai prolifică campanie socială cu cea mai mare prezență de până acum pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Drept dovadă avem rezultatele remarcabile cu un record absolut în ceea ce privește donația de alimente pentru oamenii nevoiași, semn că această colectă a devenit parte dintr-o abordare firească care este indispensabilă la nivelul societății în preajma sărbătorilor pascale. Credem cu desăvârșire că „Masa Bucuriei” este mai mult decât despre generozitate și implicare, este o acțiune de educare a tinerei generații pentru a fi mai buni și empatici”, a declarat Igor Belei, director executiv Misiunea Socială „Diaconia”.
Toți cei care vor să susțină în continuare oamenii nevoiași asistați de Diaconia pot face o donație pe parcursul întregului an. Cu 100 de lei e asigurat un prânz cald unui bătrân timp de o săptămână, la cantina socială din Chișinău: https://masabucuriei.md/#pricing-section