
Accident grav cu motocicleta în Hîncești: un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital
Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital, după ce motocicleta cu care se deplasau a fost implicată într-un accident rutier. Tragedia a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 22:00, în localitatea Pașcani din raionul Hîncești, susțin sursele PulsMedia.MD din teritoriu.
Este vorba despre trei tineri de 20 de ani, 21 de ani și respectiv 16 ani. Aceștia se deplasa cu o motocicletă de marca Viper, când motociclistul în vârstă de 20 de ani, din motive încă nestabilite de anchetă, ar fi pierdut controlul ghidonului, iar motocicleta a derapat de pe carsoabil și s-a izbit violent într-un stâlp de pe acostament.
În urma impactului, motociclistul a murit până la venirea ambulanței, iar pasagerii săi au fost transportați la spital cu diverse traumatisme.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.