
Accident grav în Cluj. Trei moldoveni au murit și cinci sunt răniți după ce șoferul unui microbuz din Republica Moldova a pierdut controlul într-o curbă
Un microbuz înmatriculat în R. Moldova a fost implicat într-un grav accident rutier în județul Cluj, România, soldat cu trei morți. Impactul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 06:30, în comuna Câțcău, pe DN1C, scrie presa de peste Prut.
Potrivit portalului dejeanul.ro, mijlocul de transport cu numere moldovenești a fost spulberat de un camion.
Trei pasageri din microbuz – doi bărbați și o femeie – au fost găsiți încarcerați, în stare de inconștiență. Aceștia au fost sustrași de către pompieri dintre fiarele mașinii, însă, din păcate, leziunile suferite erau incompatibile cu viața.
Echipajele au descarcerat trei victime aflate în microbuz: o femeie şi doi bărbaţi.
„Din păcate, cu toţii prezintă leziuni incompatibile cu viaţa. Au mai fost transportaţi la spital o femeie şi un copil de aproximativ un an, respectiv trei bărbaţi. Cu toţii au fost în permanenţă conştienţi şi cooperanţi”, precizează ISU Cluj.
După cum notează observatornews.ro, o femeie, un copil de aproximativ un an și trei bărbați au fost transportați la spital.
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău (MAE) au precizat că vor reveni cu detalii.