Activistul Anatol Mătăsaru, plasat în arest pentru 72 de ore după plângerea Anei Cucerescu. Soția susține că documenta o investigație
Activistul civic Anatol Mătăsaru a fost reținut de oamenii legii, după o plângere depusă de judecătoarea Ana Cucerescu. Potrivit Poliției, cazul este investigat sub aspectul infracțiunii de hărțuire.
Conform comunicatului oficial, acțiunea a fost coordonată cu Procuratura, în urma unei sesizări potrivit căreia activistul ar fi fost observat în mod repetat în proximitatea magistratei, manifestând un comportament de urmărire în legătură cu activitatea sa profesională.
Oamenii legii examinează faptele în baza articolului 169/1 din Codul Penal, care vizează „persecutarea în mod sistematic a unei persoane”, inclusiv prin supravegherea locuinței sau a altor locuri frecventate, acțiuni ce pot genera anxietate sau teamă pentru siguranța personală.
Poliția precizează că, la această etapă, se acumulează probatoriu, iar persoana vizată beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Detalii din anchetă
Potrivit informațiilor preliminare, în dimineața zilei de ieri, în jurul orei 08:00, la ieșirea din Chișinău, ar fi fost fixată deplasarea automobilului condus de Anatol Mătăsaru la scurt timp după ce judecătoarea a pornit la drum.
Ulterior, când magistrata și-ar fi schimbat traseul spre un lăcaș de cult, activistul ar fi revenit în capitală. În jurul orei 10:00, după ce judecătoarea a părăsit locația și s-a deplasat spre Hîncești, acesta ar fi pornit din nou în aceeași direcție.
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile anunță că vor reveni cu detalii pe măsură ce apar noi circumstanțe.
Cine este judecătoarea vizată
Ana Cucerescu este magistrata care a pronunțat sentința în dosarul ce o vizează pe Evghenia Guțul. De asemenea, aceasta face parte din completul de judecători în dosarul în care este judecat Vlad Plahotniuc.
Reacția jurnalistei Julieta Savițchi
Soția activistului, jurnalista Julieta Savițchi, a respins acuzațiile și a oferit propria versiune asupra celor întâmplate:
„Pentru cei care comentează fără ca să cunoască adevărul:
- Nu a urmărit-o nimeni pe Cucerescu până la casa părinţilor special.
- Ne-am autosesizat după ce a fost publicată declaraţia de avere a Anei Cucerescu. Şi au apărut dubii că e scris totul pe numele părinţilor.
- Nu este singura din completul de judecată care îl judecă pe Plahotniuc.
- Am vrut să verificăm în sat cine sunt părinţii, dacă au afaceri sau venituri care justifică averea. Constatările sunt foarte interesante.
- Casa părinţilor a fost indicată de localnici. Anatol a salutat-o și a încercat să-i ceară un punct de vedere, fără a insista.
- Subiectul vine după publicarea declarațiilor de avere și nu o vizează doar pe ea.
- Faptul că a condamnat-o pe Guțul nu o transformă într-un erou.
- Investigația nu urma să fie publicată înainte de 22 aprilie.
- Activitatea judecătoarei este cunoscută încă din perioada guvernării lui Voronin.
- Verificarea integrității nu trebuie să afecteze actul de justiție.
- Am documentat anterior proprietăți atribuite lui Plahotniuc, fără să fim reținuți.
- Am fost reținuți și în trecut, dar eliberați ulterior.
- Sunt aceiași polițiști care au ignorat cazuri grave de violență.
- Au existat presiuni asupra mea în ultima perioadă.
- Oamenii sunt reținuți pentru că merg pe drum – acest lucru ar trebui să îngrijoreze societatea.”