Aderarea completă a României la spațiul Schengen va determina un control mai riguros la frontiera moldo-română, anunță Poliția de Frontieră
Timpul de așteptare la frontiera moldo-română ar putea crește de la 1 ianuarie 2025, odată cu aderarea completă a României la spațiul Schengen. Asta pentru că, potrivit Poliției de Frontieră, vor fi verificări suplimentare la vamă.
După traversarea frontierei de stat dintre Republica Moldova și România, călătorii nu vor mai fi supuși controalelor de frontieră în interiorul comunității europene.
Pentru cetățenii Republicii Moldova aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen reprezintă un element pozitiv, deoarece după finalizarea procedurilor aferente aderării acestora și ridicării controalelor la frontierele interne, nu va mai fi nevoie să treacă controlul la frontiera dintre România și Bulgaria sau România și Ungaria. Respectiv, acest fapt va diminua din timpul călătoriilor către statele Europei Centrale și de Vest.
Potrivit Poliției de Frontieră, aderarea României la spațiul Schengen din punct de vedere al traversării frontierei de stat nu presupune careva schimbări esențiale la această etapă, doar includerea unor verificări adăugătoare, ceea ce poate crește timpul de procesare la punctele de trecere a frontierei, în special în perioadele de vârf.
Totodată, Poliția de Frontieră reiterează următoarele recomandări în cazul în care intenționați să călătoriți în statele membre ale Uniunii Europene:
– Verificați valabilitatea pașaportului biometric pentru a beneficia de regimul de călătorie fără vize în Uniunea Europeană;
– Verificați ca pașaportul să fie valabil pentru cel puțin 6 luni de la data planificată a călătoriei;
– Consultați sursele oficiale pentru a fi la curent cu cerințele privind călătoria și șederea în spațiul Schengen;
– Planificați călătoriile în perioade mai puțin aglomerate pentru a reduce timpii de așteptare;
– Verificați fluxul de trafic consultând pagina oficială a Poliției de Frontieră https://border.gov.md/index.php/camere-web sau traficul online https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/ sau contactând la Linia verde;
– Asigurați-vă că dispuneți de documentele confirmative care să confirme scopul călătoriei.
“Poliția de Frontieră rămâne angajată în a asigura o tranziție fluidă și securizată pentru cetățenii care utilizează punctele de trecere a frontierei cu România. Vom continua să colaborăm cu partenerii internaționali pentru a asigura respectarea standardelor Schengen și pentru a minimiza impactul asupra fluxului de călători. Pentru orice întrebări sau clarificări suplimentare, vă sugerăm să consultați pagina oficială a Poliției de Frontieră www.border.gov.md sau să ne contactați la Linia verde +373 22 259 717”, anunță Poliția de Frontieră.