Alertă falsă cu drone deasupra Chișinăului! AAC explică ce au observat, de fapt, oamenii pe cerul Capitalei

Adrian Sirbu •

Imaginile cu presupuse drone care au survolat Chișinăul în această seară au provocat îngrijorare în rândul cetățenilor. Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) vine însă cu precizări și anunță că obiectele observate pe cer nu erau drone, ci trei aeronave de mici dimensiuni, care au ajuns cu bine pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Potrivit AAC, cele trei aeronave sunt de tip SR-20 și efectuau un zbor din orașul Brno, Republica Cehă, cu destinația Chișinău.

În timpul zborului, piloții au întâmpinat dificultăți la recepționarea semnalului GPS în zona de așteptare, ceea ce a afectat determinarea poziției aeronavelor.

Din acest motiv, serviciile de trafic aerian au intervenit și au ghidat aeronavele pentru apropierea și aterizarea în siguranță la Chișinău. Toate trei au aterizat cu succes pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Autoritatea Aeronautică Civilă a mai precizat că, pe parcursul zilei, în spațiul aerian al Republicii Moldova a operat și o altă aeronavă de mici dimensiuni, utilizată pentru prestarea serviciilor de cartografiere și aerofotografiere.

Reprezentanții instituției subliniază că aeronavele observate nu sunt drone și îndeamnă cetățenii să se informeze din surse oficiale, evitând distribuirea informațiilor neverificate care pot genera îngrijorări nejustificate.