Alertă în Capitală: Un bărbat, reținut după ce ar fi încercat să răpească două minore în sectorul Buiucani

Adrian Sirbu

Poliția Capitalei s-a autosesizat și a reținut un bărbat de 43 de ani, suspectat că ar fi încercat să răpească două minore în sectorul Buiucani al Chișinăului. Alerta s-a produs după ce în spațiul online au apărut mai multe mesaje de avertizare din partea părinților.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), informațiile privind presupusa tentativă de răpire au fost distribuite inițial pe rețelele de socializare și în grupuri private de mesagerie, fără ca autoritățile să fi fost sesizate în prealabil.

În urma apariției acestor mesaje în spațiul online, Poliția s-a autosesizat și a inițiat imediat verificări pe caz. Suspectul, un bărbat în vârstă de 43 de ani, a fost deja identificat și reținut de oamenii legii”, se arată într-un comunicat al Poliției.

La moment, forțele de ordine desfășoară acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele incidentului și motivele suspectului.

În contextul acestui incident, oamenii legii vin cu un apel ferm către populație. Cetățenii sunt îndemnați să nu distribuie panică în mediul online înainte de a alerta autoritățile competente.