Alocații mai mari! Copiii din Republica Moldova cu cetățenie română vor primi mai mulți bani de la 1 ianuarie 2024.

Ala Găină

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea prin care se majorează alocațiile pentru copii de la 1 ianuarie 2024. Alocaţia de stat, de care beneficiază și copiii basarabenilor cu domiciliu în România, va fi indexată anual cu rata medie a inflaţiei, scrie ziarulnational.md

Legea care aprobă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului prin care cuantumul alocaţiei de stat este indexat anual, din oficiu, cu rata medie a inflaţiei, a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Actualmente, alocația de stat pentru copii este de de 631 de lei românești (pentru copiii cu vârsta între 0 și 2 ani), respectiv de 256 de lei pentru copiii între 2 și 18 ani.

Alocațiile pentru copii ar trebui să aibă următoarele valori de la 1 ianuarie 2024: 718 lei (începând cu 1 ianuarie 2024), pentru copiii cu vârsta între 0 – 2 ani, iar în cazul copilului cu handicap- pană la 18 ani; 291 de lei (începând cu 1 ianuarie 2024), pentru copilul care a depăşit vârsta de 2 ani, până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora.