Alocațiile românești pentru copii rămân înghețate și în 2026: măsura îi vizează și pe copiii moldovenilor cu cetățenie română

Adrian Sirbu

Alocațiile de stat pentru copii nu vor fi majorate nici în anul 2026, pentru al doilea an consecutiv, deși legislația prevede explicit indexarea anuală automată cu rata medie a inflației. Decizia Guvernului României afectează inclusiv copiii cetățenilor Republicii Moldova care dețin și cetățenia română, beneficiari ai acestui drept social.

Înghețarea alocațiilor a fost stabilită prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, adoptată în vara anului trecut. Conform actului normativ, pe tot parcursul anului 2026, alocațiile vor rămâne la nivelul din decembrie 2025, care, în realitate, este același cu cel de la finalul anului 2024, întrucât majorarea prevăzută pentru 2025 nu a mai fost aplicată, notează Digi24.

Această decizie contravine Legii alocațiilor de stat pentru copii, care stipulează clar că sumele trebuie actualizate anual în funcție de rata inflației.

Cuantumul actual al alocațiilor

În prezent, alocațiile de stat acordate de România sunt:

  • 292 RON/lună pentru copiii cu vârsta peste 2 ani;
  • 719 RON/lună pentru copiii cu vârsta sub 2 ani sau pentru copiii cu dizabilități.

Pierderi de cel puțin 945 de lei românești pentru fiecare copil

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică din România, rata medie a inflației a fost de 10,4% în 2023 și 5,6% în 2024. Aceste procente ar fi trebuit să fie aplicate pentru indexarea alocațiilor în anii 2025 și 2026.

În cazul copiilor cu vârsta peste 2 ani, alocația ar fi trebuit să crească la peste 322 de lei în 2025 și la aproximativ 340 de lei în 2026. Menținerea sumei la nivelul de 292 de lei înseamnă o pierdere cumulată de aproape 950 de lei pentru fiecare copil, pe parcursul celor doi ani.