De Ultimă Oră

Vine o iarnă grea: ANRE a aprobat tarife mai mari la gaz chiar înainte de începerea sezonului rece

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat vineri, 21 august, noile prețuri reglementate pentru furnizarea gazelor naturale de…

Actualizat acum 5 ore

Amenzi de peste 1 milion 250 de mii de lei au fost aplicate oamenilor după ce au fost sancționați în urma arderii vegetației uscate

Ala Găină

Amenzi de peste 1 milion 250 de mii de lei au fost aplicate persoanelor sancționate în urma arderii vegetației uscate. Sancțiunile au fost aplicate de la începutul anului 2025. Amenzile contravenționale au fost plătite de persoanele prinse că au dat foc ierbii, stufărișului, poligoanelor de deșeuri, dar și gunoiului din preajma gospodăriilor.

Oamenii s-au ales cu amenzi după ce organele responsabile au întocmit 273 de procese-verbale contravenționale.

Cu sancțiuni administrative s-au ales și mai multe persoane juridice, care au încălcat legislația. Astfel, 127 de mii de lei au fost achitați de responsabilii care au dat foc sau au permis arderea vegetației și a deșeurilor.

Potrivit datelor statistice, de la începutul anului 2025, în Republica Moldova au fost înregistrate:

  • 3.660 de cazuri de ardere a vegetației, în urma cărora au fost afectate 6.768,43 hectare de terenuri;
  • 1.028 de cazuri de ardere a poligoanelor de deșeuri, cu o suprafață totală afectată de 198,86 hectare.

În vederea intensificării și aplicării măsurilor de constrângere asupra persoanelor ale căror acțiuni duc la producerea incendiilor de vegetație, grupuri mixte formate din reprezentanți ai Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Inspectoratului General al Poliției și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat controale inopinate, în urma cărora persoanele găsite vinovate au fost trase la răspundere.

Acțiunile urmează să continue, întrucât o parte dintre cetățeni continuă vehement să încalce regulile antiincendiare, iar consecințele se reflectă grav asupra vieții și sănătății oamenilor, precum și asupra mediului ambiant.