ANRE s-a autosesizat după ce mai mulți moldoveni s-au trezit cu facturi uriașe la lumină în urma schimbării contoarelor. Ce riscă operatorii

Adrian Sirbu

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat că s-a autosesizat în urma unor informații din spațiul public privind posibile erori în procesul de facturare a energiei electrice, apărute după înlocuirea echipamentelor de măsurare. Mai mulți consumatori s-au plâns că au primit facturi cu sume exagerat de mari comparativ cu perioadele anterioare.

În acest context, instituția a inițiat verificări ample pentru a clarifica dacă este vorba despre defecțiuni tehnice, nerespectarea procedurilor de documentare sau abuzuri din partea operatorilor de sistem.

Ce verifică ANRE și ce riscă companiile vizate

Anchetatorii de la ANRE vor stabili dacă aceste nereguli sunt cazuri izolate sau fac parte dintr-o practică generalizată la nivelul operatorilor.

În cazul constatării și confirmării unor încălcări, ANRE va dispune măsurile de sancționare, în conformitate cu prevederile legale”, se arată în comunicatul emis de Agenție.

Drepturile consumatorilor: Regulile stricte la schimbarea contorului

Pentru a preveni abuzurile, ANRE reamintește cetățenilor regulile clare după care trebuie să se ghideze:

  •  Prezența obligatorie: Schimbarea și sigilarea contorului se face doar în prezența consumatorului.
  • Procesul-verbal: Operatorul este obligat să întocmească un proces-verbal de dare în exploatare în două exemplare (unul rămâne la cetățean).
  • Facturarea corectă: Facturile se emit strict în baza indicilor reali, citiți lunar de operator.

Ce faci dacă ai primit o factură umflată?

Dacă factura primită nu corespunde realității, consumatorii trebuie să sesizeze imediat furnizorul și să ceară o factură corectată.

Important: Furnizorul NU are dreptul să deconecteze energia electrică în cazul în care factura este contestată de către consumator.

Dacă problema nu se rezolvă pe cale amiabilă cu furnizorul, cetățenii pot apela Linia de informare ANRE la numărul de telefon 08001 0008 sau pot depune o plângere direct la Agenție pentru protejarea drepturilor.