
Apa potabilă se scumpește în capitală cu peste 20%: Noile tarife aprobate de ANRE
Locuitorii capitalei vor plăti mai mult pentru apă și canalizare, după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat astăzi, 18 martie, majorarea tarifelor. Noile prețuri vin în contextul creșterii costurilor de operare și întreținerii infrastructurii, susțin autoritățile.
Astfel, tariful pentru un metru cub de apă potabilă a crescut de la 10,79 lei la 12,99 lei. Și serviciile de canalizare devin mai scumpe pentru consumatorii casnici, aceștia urmând să plătească 5,63 lei/m³, față de 4,17 lei/m³ anterior. În schimb, consumatorii non casnici vor achita în continuare 10,16 lei/m³ pentru canalizare, fără modificări.
ANRE explică această decizie prin:
✔️ Creșterea costurilor la energie electrică, un factor esențial în procesul de captare, tratare și distribuire a apei.
✔️ Necesitatea întreținerii și modernizării rețelei de apă, care înregistrează pierderi semnificative – aproximativ 27% din volumul total captat.
Noile tarife vor intra în vigoare imediat după publicarea deciziei în Monitorul Oficial.