APROBAT: Angajații structurilor militare vor fi testați cu poligraful
Restricțiile la încadrarea în serviciul militar prin contract și a temeiurilor de eliberare din serviciu vor fi extinse. Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, în ședință, un proiect de lege pentru modificarea unor acte normative ce reglementează modul de îndeplinire a serviciului militar.
Documentul prevede atribuirea Ministerului Apărării a dreptului de inițiere a testării cu utilizarea poligrafului pentru cetățenii care vor să se angajeze în structurile militare, dar și pentru militarii prin contract ai instituției.
Potrivit ministrului Nosatîi, această măsură, prevăzută pentru mai multe organe ale securității statului, este o practică regulamentară aplicată și în alte state. Acțiunea va contribui la evaluarea integrității persoanei vizate și, respectiv, eliminarea riscurilor de scurgere a informațiilor atribuite la secret de stat sau cu accesibilitate limitată.
Proiectul prevede și amendamente la Regulamentul disciplinei militare, inclusiv excluderea arestului în calitate de sancțiune disciplinară pentru militari, precum și ajustarea statutului elevilor din instituțiile de învățământ din domeniul milităriei, așa cum este Colegiul Militar înființat recent în cadrul Academiei „Alexandru cel Bun”. Astfel, aceștia vor avea același statut ca și elevii din alte instituții de învățământ profesional tehnic postsecundar și vor putea fi numiți în funcții militare după încheierea contractului de îndeplinire a serviciului militar.
De menționat că proiectul de lege vizat are ca scop lichidarea carențelor existente în cadrul normativ aplicabil cetățenilor care îndeplinesc serviciul militar.