Mai multe carnete de munca

Ar putea dispărea carnetul de muncă începând cu anul viitor

Ariadna Bulat

Potrivit acestuia, procesul de raportare financiară şi statistică pentru agenții economici urmează să fie simplificat, de la 1 ianuarie 2018.

Proiectul a fost deja avizat pozitiv de Comisia economie, buget și finanțe, notează moldova.org.
Astfel, potrivit documentului, va fi creată o platformă unică de raportare online, la care vor fi conectate Inspectoratul Fiscal de Stat, Casa Naţională de Asigurări Sociale, Compania Naţională de Asigurări în Medicină. Aceasta pentru a exclude dublarea informaţiei prezentate de agenţii economici către instituţiile publice.

Actualmente, agenţii economici din Republica Moldova care au persoane angajate sunt obligaţi să prezinte cinci rapoarte diferite care se referă la plăţile salariale, impozitele aferente şi unele aspecte privind relaţiile de muncă.

Raportul unificat FSIC16 va include toate cele 5 rapoarte și va elimina dublarea datelor raportate și volumul raportărilor cu circa 40%.

Proiectul prevede eliminarea carnetelor de muncă și a schemei de încadrare în muncă la unitățile economice. Aceste date urmează a fi reflectate în raportul unificat.

Un studiu privind necesitatea reformării acestui sistem, realizat anterior de echipa Economică Germană în Moldova, a arătat că angajatorii vor economisi mai mult timp şi totodată sistemul le va da posibilitatea să verifice informaţiile despre angajaţi.

Şi sindicaliştii au declarat anterior că susţin această reformă, menţionând că aceasta este un pas de a diminua munca la negru şi eliberarea salariilor în plic.