De Ultimă Oră

Veste bună! România și Bulgaria aderă complet la spațiul Schenghen de la 1 ianuarie 2025

Miniștrii de interne tocmai au adoptat o decizie de ridicare a controalelor la frontierele terestre interne cu și între Bulgaria și România începând cu …

Actualizat acum 12 ore

(AUDIO) Schemă de corupție la Aeroport: CNA cercetează 7 inspectori vamali și persoane fizice pentru acțiuni de corupție

Ala Găină

Ofițerii CNA și procurorii mun. Chișinău cercetează mai mulți inspectori vamali ai Postului Vamal de la Aeroportul Internațional Chișinău și persoane fizice într-un dosar de corupție. Este vorba despre o schemă infracțională manifestată prin pretinderea sistematică a mijloacelor financiare de la pasageri pentru facilitarea introducerii sau scoaterii ilegale din țară a diferitor bunuri.

Potrivit probatoriului administrat, inspectorii vamali sunt bănuiți că ar fi pretins și acceptat mijloace bănești de la pasageri în sume cuprinse între 50 și 1000 de dolari pentru a permite acestora să introducă sau scoată bunuri în/din R. Moldova, ocolind procedurile de achitare a taxelor în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

În această dimineață, ofițerii CNA au efectuat 16 percheziții într-o cauză penală pornită pe faptul comiterii infracțiunii de corupere pasivă şi corupere activă. Acțiunile de urmărire penală au vizat domiciliile, birourile de serviciu și mijloacele de transport ale persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunilor – vameși și persoane fizice.

La moment, 3 inspectori vamali sunt reținuți pentru 72 de ore, iar alți 4 inspectori vamali sunt cercetați în stare de libertate. Acțiunile de urmărire penală continuă sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Chișinău. De asemenea, Serviciul Vamal a acordat suport în documentarea cazului.