..

Cadre didactice din Republica Moldova au participat la congresul Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România

Vineri, 12 august 2016, 13:15

Profesori din Republica Moldova, Ucraina și Serbia s-au reunit zilele acestea la Constanța și Eforie, la cel de-al 38-lea congres al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România(AGIRO).

În cadrul evenimentului, cadrele didactice și-au cerut drepturile, reiterând importanța educației și susținerii ei printr-o salarizare corespunzătoare.

„ Salarizarea corespunzătoare este pe primul loc pentru progresul dorit în învățământul românesc, altfel nu suntem noi sindicate. Fără o salarizare potrivită muncii prestate, încep să intre în sistem tot mai mulți colegi care în ciclul primar sau gimnazial nu au reușit nici măcar să ia o mențiune. Dacă ajung profesori cei care nici măcar când au fost elevi nu au fost de ispravă, din start oricâtă pregătire ar fi în instituțiile care îi instruiesc pe profesori, șansele ca învățământul să progreseze sunt mici”, a declarat Viorel Dolha, președintele Asociației Generale a Învățătorilor din România.

Congresul a fost înscris de Administraţia Prezidenţială în calendarul de activități organizate sub egida Dezbaterii Naționale pentru Educație și Cercetare – “România Educată” inițiată de Președinția României.