Consumatorii vor primi compensații de la 300 la 800 de lei pentru facturile la gaz. Buzu: “Cetățenii nu vor achita mai mult decât iarna trecută”

Adrian Sirbu

Compensația la facturile pentru energie în noiembrie va varia între 300 și 800 de lei. Despre aceasta a anunțat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, care a prezentat, astăzi, programul guvernamental „Ajutor la Contor” în sezonul rece 2024-2025.

Ieri a fost ultima zi în care cetățenii au putut să se înscrie în sistemul de compensații, pentru luna noiembrie. În continuare ei pot face acest lucru.

La momentul actual este vorba despre aproximativ de 703.000 de solicitanți în sistemul de compensații. Asta înseamnă că în prima lună, în noiembrie, avem 1 milion 442 mii de cetățeni moldoveni care potențial vor beneficia de compensații. 

Avem aproximativ 346.000 de solicitări care s-au înregistrat online și aproximativ 356.000 – realizate cu suportul asistenților sociali. 

La nivel de sursă de energie principală, solicitanții au indicat: 

-Combustibil solid – 310.000 de solicitanți, aproximativ 44% din toți solicitanții;

– Gaze naturale – 228.000, aproximativ 32%;

– Încălzire centralizată – 135.000, aproximativ 19%;

– Electricitate – aproape 28.000 solicitări, 4%”, a declarat Alexei Buzu.

Compensațiile pentru luna noiembrie vor fi disponibile la mijlocul lunii decembrie.

Vom aproba săptămâna viitoare un proiect prin care vom reglementa cum va fi stabilită compensația pentru luna noiembrie. Aceasta va varia între 300-800 de lei. Niciun cetățean, indiferent de tipul de energie cu care se încălzește, nu va primi o compensație mai mică decât 300 de lei”, precizează ministrul Muncii.