Copilul de doi ani care a căzut în puțul unui lift din Ungheni a fost externat: „Un rezultat care vorbește despre dedicarea și profesionalismul medicilor”

Ala Găină

Copilul de doi ani, care la data de 11 septembrie, a căzut în puțul unui lift din orașul Ungheni, a fost externat acasă. Institutul Mamei și Copilului a publicat pe pagina sa de facebook un mesaj, în care menționează că acest caz reprezintă „una dintre acele povești care ne amintesc de puterea extraordinară a medicinei moderne”. 

La data de 11 septembrie 2024, copilul a fost internat în stare extrem de gravă la Institutul Mamei și Copilului. Cu multiple fracturi și leziuni ale organelor interne, situația sa era critică, cu un pericol major pentru viață. În zilele care au urmat, copilul a rămas în comă, la respirație dirijată, luptându-se pentru surpaviețuire în Secția de Reanimare Chirurgicală.
„Datorită tratamentului avansat și eforturilor neobosite ale echipei medicale, starea micuțului pacient a început să se îmbunătățească. La 25 septembrie, semnele de recuperare au permis transferul său în Secția de Neurochirurgie pentru a începe un proces intensiv de reabilitare. Într-un final, la data de 4 octombrie 2024, copilul a fost externat în stare satisfăcătoare la domiciliu. Un rezultat care vorbește despre dedicarea și profesionalismul medicilor din cadrul Unității de Primiri Urgențe, Secția Reanimare Chirurgicală și Secția de Neurochirurgie. Această poveste nu este doar despre supraviețuire; este despre speranță și despre echipele medicale care au lucrat împreună pentru a reda unui copil șansa de a fi alături de familia și semenii lui”, se arată în mesajul Institutului Mamei și Copilului.

Incidentul tragic s-a produs în luna septembrie la Ungheni. Potrivit salvatorilor, mama a ieșit din apartament împreună cu trei copii: de doi, patru și șase ani, pe care urma să-i ducă la grădiniță.

Femeia a amplasat căruciorul în care se afla băiatul de doi ani, între ușile ascensorului și s-a întors pentru a aduce un pachet cu gunoi. În acel moment, s-a auzit un zgomot, cabina ascensorului s-a deplasat în sus, iar copilul a căzut în gol.

După incident, Primăria municipiului Ungheni a convocat de urgență ședința Comisiei situații excepționale, unde s-a decis verificarea celor 100 de ascensoare din oraș.