Creștinii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor. Ce semnificație are

Adrian Sirbu

Săptămâna Sfântă (Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor) este ultima săptămână înainte de Paște și cea mai importantă săptămână din Postul Mare.

Săptămâna Mare 2024 are loc între 29 aprilie și 4 mai. Aceste zile au menirea de a pregăti credincioșii pentru sărbătoarea Învierii Domnului. Este vorba atât de o pregătire sufletească, cât și de o pregătire trupească, postul se înăsprește, iar cei care nu au putut să-l țină până atunci se străduiesc ca, cel puțin în această săptămână, să-l respecte.

Slujbele desfășurate în biserică în aceste zile, numite Denii, au rolul de a le aminti credincioșilor evenimentele petrecute în ultimele zile din viața Mântuitorului.

Cuvântul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă.

Se crede că în această săptămână morții revin printre cei vii, aceștia fiind pomeniți în Joia Mare.

Lunea Mare

În Lunea Mare femeile încep curățenia de Paște. Se scoate totul afară, se aerisește casa ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruiește și se spală totul. O zicală din popor spune: „Să nu te prindă Paștele în necurățenie, că te blesteamă casa!”

Marțea Mare

În Marțea Mare se aspiră, se dă cu mătura, se spală geamuri și se fac treburile grele pe lângă casă.

Miercurea Mare

Aceasta este ultima zi în gospodinele mai au dreptul să facă treburile casnice. Se spune că, începând cu Miercurea Mare, bărbații trebuie să stea pe lângă casă și să își ajute soțiile.

Joia Mare

Joia Mare este ultima zi în care se pomenesc morții. În această zi femeile merg la biserică, unde dau de pomană colaci de post, vin, miere și fructe. În după-amiaza Joii Mari se coace pasca, cozonacul, biscuiții și pâinea.

Vinerea Mare

În Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor se ține post negru. Nu se face treabă sau mâncare în această zi. Seara  se merge la biserică pentru a participa la slujba Prohodului și trecerea pe sub Sfântul Aer.

Sâmbăta Mare

În Sâmbăta Mare se fac ultimele pregătiri pentru masa de Paște, se vopsesc ouăle și se scot hainele noi pentru Înviere.

Spre seară, se pregătește un coș cu diverse bucate, iar în jurul orei 00:00 toți credincioșii merg la biserică pentru a participa la Slujba de Înviere, la sfârșitul căreia se vor sfinți bucatele din coș, pasca și ouăle roșii.